Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ZDROBIRE II A RUPE

 Rezultatele 1 - 4 din aproximativ 4 pentru ZDROBIRE II A RUPE.

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II â†�â†� Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul II) Stăm acum la gura sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (căreia de-acum înainte îi voi spune numai astfel, pe italienește; în spaniolă cuvântul scris "dona" se pronunță "donia", or mie îmi place s-o chem așa cum răsună în italienește, adică întocmai cum se scrie: donna, donna Alba). De bună seamă că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că ...

 

Cincinat Pavelescu - Zopira

... grecii-ncep să cânte a străbunilor mărire, Spun de gloria trecută, se revăd la Marathon, Îi conduce Miltiade către-a perșilor zdrobire, I-aripează, îi ridică adieri de nemurire; Vremi mărețe re-nviază în refrenul monoton:  El ascultă vechiul cântec al titanicelor zile, Fața lui se luminează ...

 

Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești

Constantin Cantacuzino - Istoria Ţării Rumâneşti Istoria Țării Rumânești de Constantin Cantacuzino Istoria Țării Rumânești întru care să cuprinde numele ei cel dintâi și cine au fost lăcuitorii ei atunci și apoi cine o au mai descălecat și o au stăpânit până și în vremile de acum s-au tras și stă Cuprins 1 Predoslovie 2 Numele aceștii țări den vechi cum îi era și cine o stăpâniia 3 Stăpânitorii și lăcuitorii aceștii Dachii. Cine au fost întâi 4 Traian Ulpie. Puindu-se împărat romanilor, au supus Dachia desăvârșit 5 De Dachia pe scurt iar voi mai arăta, cât zic că au fost de mare și cu ce părți s-au hotărât 6 Dupe ce au așezat Traian pre romani în Dachia, cum s-au ținut și pănă când tot așa au stătut 7 Vlahii de unde să zic vlahi, sau alt nume iar mai tot așa, căruia scriitoriu cum i-au plăcut puindu-le numele și mai ales de unde să trag ei 8 Dupre ce au rămas rumânii în dachia moșnĂ©ni, cât supt ascultarea împăraților romani au stătut și apoi la ce au mai ajuns 9 Hunii, au cum le zic alții unii, den cari ungurii să ...

 

Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie

Neagoe Basarab - Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie de Neagoe Basarab Traducere din slavonă în românește c. 1650. ÎNCEPUTUL ÎNVĂȚĂTURILOR BUNULUI CREDINCIOS IOAN NEAGOE, VOIEVODUL ȚĂRII UNGROVLAHIEI, CARELE AU ÎNVĂȚAT PRE FIIU-SĂU THEODOSIE VODĂ Partea întâi. Cuvântul 1 Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate să cade să cinstești și să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare și bun și milostiv și ziditorul nostru cel înțelept, și zioa și noaptea și în tot ceasul și în tot locul. Și să foarte cuvine să-l slăvești și să-l mărești neîncetat, cu glas necurmat și cu cântări nepărăsite, ca pre cela ce ne-au făcut și ne-au scos din-tunĂ©rec la lumină și den neființă în ființă. O, câtă iaste de multă mila ta, Doamne, și gândul și cugetul tău, care ai spre noi oamenii! O, mare taină și minunată! O, cine va putea spune toate puterile tale și lauda slavei tale! Dumnezeu, pentru mila sa cea multă, lăcui întru noi oamenii și să arătă noao. Dumnezeu fu în ceriu și om pre pământu și într-amândoao desăvârșit. Și pre om și-l făcu fiiu iubit și ...